29 septembrie 2013

“Toamnă Barocă” pe 5 octombrie

Toamna Baroca 2013 la Avrig

Contese şi conţi, baroni şi baronese, muschetari şi personaje mai mult sau mai puţin de poveste, o sa îşi dea întâlnire sâmbătă, 5 octombrie 2013, la Palatul Brukenthal din Avrig, pentru a participa la a 5-a ediţie a Festivalului „Toamnă barocă la Avrig”.

Va fi o zi minunată, cu adevărat deosebită, petrecută într-un decor ce te poate duce foarte uşor cu gândul la poveste, o zi în care complexul de la Avrig se va deschide spre vizitatori.

Arts & Wine

Din programul festivalului “Toamna barocă la Avrig”, va face parte şi Vernisajul Salonului Internaţional de Artă Plastică “Arts & Wine”, organizat de Ovidiu Cărpuşor, directorul Galeriilor de Artă “Transilvania” din Braşov, în colaborare cu Fundaţia Outsider ART. Lucrările de artă având tema vinului sunt realizate de artişti plastici din România, Republica Moldova, Ungaria, Austria, Italia şi Serbia, au fost create în spiritul acestui eveniment şi vor fi expuse timp de o lună la Palat.

După finalizarea vernisajului vor fi prezentate cinci opere ale vinului românesc de către oenolog Claudiu Porumb, şeful Complexului Vinificaţie S.C. Domeniile Dealu Mare. Prezentarea şi degustarea vor însuma aproximativ 60 de minute.

  • Muscat Ottonel 2012 Romanian Wine = vin alb sec gama Retail.
  • Cabernet Roze 2012 La Origine = vin roze demisec gama Retail.
  • Incantation 2009 (F.N. & C.S. & M) = cuvee vin rosu gama Horeca.
  • Paganus Feteasca Neagra 2009
  • Paganus Cabernet Sauvignon 2007

Program

Toamna Baroca la Palatul Brukenthal Avrig

11:00 Expoziţie cu vânzare “Handmade Art” la standurile amenajate în grădină
13:30 Dresaj canin – Centrul chinologic Dr. Aurel Greblea Sibiu
14:30 Vernisaj pictură Lia Tomuş
15:00 Vernisajul Salonului Internaţional de Artă Plastică “Arts & Wine”, Degustare de vinuri – opere româneşti.
16:00 Herghelia Matieş – spectacol ecvestru
17:00 Forever Dance – dans de societate
18:00 Flauto Dolce – concert baroc
19:00 Corina Răducanu şi Eugen Dumitrescu – Concert de pian la patru mâini
20:00 Crispus – spectacol cu foc
20:35 Camerrata Vocalis – concert cor
21:00 Bal la Palat – ţinuta obligatorie baroc – în deschiderea balului va susţine un concert Nony Borsan

La restaurantul din Orangerie veţi putea servi specialităţi şi minuturi calde sau bufet rece, cafea, dulciuri, sucuri, băuturi. La barul de la Balul baroc veţi putea servi produse de patiserie, băuturi, sucuri, cafea, ceai. Vă aşteptăm cu drag!